top of page

DESPRE NOI

dr. Ramona Raducan
formator  
psiholog

Ramona Răducan este licențiată în psihologie și asistență socială, master în ”Tehnici și abilități de intervenție comunitară”, doctor în sociologie, cu teza ”Credința religioasă și comportamentul organizațional”. Este autor unic a două cărți publicate de o editură naţională (Introducere în psihologia personalităţii – 2008; Credința religioasă și comportamentul organizațional - 2013) și co-autor la 5cărţi publicate de edituri naţionale (Managementul afacerilor dinamice – Ghid pentru I.M.M.-uri - 2007, Comunicare organizaţională şi dinamica grupului – 2007, Ghid de bune practici în domeniul asistării minorilor privați de libertate - 2012, Comunicarea și munca în echipă în scopul reeducării și sprijinirii minorului delicvent – 2012, Best Practice Guide in Liberty Deprived Juvenile Assistance - 2012). De asemenea, s susținut numeroase workshopuri la conferințe și simpozioane naționale și internaționale de psihologie și a publicat 48 de articole în revistele de specialitate.
În paralel cu activitatea profesională de lector universitar la Facultatea de Psihologie a Universității Tibiscus din Timișoara, Ramona este acreditată ca psihoterapeut autonom în psihodramă clasică, ca formator profesionist și consilier de dezvoltare personală. Astfel, are are o experiență de 7 ani în activitatea cu grupurile de psihodramă de dezvoltare personală și autocunoaștere și de 9 ani cu grupurile de formare profesională continuă cu angajații unor instituții publice și organizații private.
 

Sorin Iuda Marcu
formator
psiholog
profiler

Sorin Iuda Marcu este licențiat în psihologie și psychological profiler, orientat spre oferirea serviciilor de analiză și evaluare comportamentală, de identificare și valorificare a informațiilor cu semnificație psihologică. Specializat în managementul organizațiilor multinaționale de securitate și transport valori, cu competențe profesionale autorizate de formator si consilier de dezvoltare personală, Sorin activează în mediul de afaceri românesc de 20 ani. A acumulat experiență în managementul grupurilor de muncă cu risc crescut de vulnerabilitate infracțională și a identificat astfel o serie de măsuri de prevenție a nevoilor criminogene, dovedind competențe de consultanță în psihologia aplicată.

Cristina Burca
trainer
psihoterapeut

Cristina Burcă activează de 9 ani ca psiholog în penitenciarul de maximă siguranță din Arad. Ea are o vastă experiență profesională în ceea ce privește lucrul cu grupul, crearea și implementarea programelor de asistență psihologică în grup, evaluarea deținuților în ceea ce privește riscul pe care în prezintă și în asistența oferită tinerilor delicvenți. Cu toate acestea, preocuparea profesională majoră a Cristinei este psihodrama. Astfel, ea a condus și dezvoltat numeroase proiecte bazate pe folosirea tehnicilor psihodramatice, iar în prezent fiind in proces de supervizare ca director de psihodrama.

Paul Popa
trainer
psihoterapeut

Paul Popa este psiholog licențiat, orientat spre oferirea serviciilor de consiliere individuală și de cuplu. Specializat în mamangementul instituțiilor custodiale cu profil de maximă-siguranță, în programe adresate persoanelor cu conduite antisociale și interesat de cercetarea științifica din aceste domenii, Paul activează în sistemul penitenciar românesc de 12 ani. A acumulat experiență în munca cu grupurile de deținuți considerați vulnerabili, adresând astfel o largă varietate de nevoi criminogene. Este specializat în terapia sistemic familială și are de asemenea experiență în training-ul echipelor speciale de intervenție rapidă.

bottom of page